NOAPTEA MUZEELOR în București. Îmbulzeală în fața muzeelor în „goana după cultură”. Indicații pentru turiștii străini: „Iu gou away…Iu… tii drept… make… drept. Yes? Big bilzing.”

Ploaia nu i-a împiedicat nici în acest an pe bucureșteni să iasă din casă și să se înghesuie în fața instituțiilor culturale înscrise în circuitul „Noaptea Muzeelor”, eveniment aflat la a opta ediție.

Sâmbătă, până la ora 23.00, conform organizatorilor și forțelor de ordine, câteva zeci de mii de oameni trecuseră pragul celor mai mari muzee ale Capitalei. Spre ora 21.00, coada din fața Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” se întindea pe aproape o sută de metri. Familii cu copii mici, găști de adolescenți care se grăbesc să dea check-in de pe iPhone, bătrâni cu umbrele negre și, răzleț, străini gălăgioși, stau toți lipiți, umăr la umăr, în mulțimea care freamătă de nerăbdare.

Joseph și prietenii lui stau la coadă încă de la ora 20.00. Au venit în România printr-un program de schimb cultural studențesc și abia așteaptă să treacă pragul muzeului. „Am vizitat deja șase sau șapte muzee, săptămâna trecută. Ne-au plăcut foarte mult și ne-am gândit să folosim prilejul ăsta ca să mai vizităm câteva. Am vrea să le vedem pe toate, înainte să plecăm. Condiția ar fi să se termine coada de-aici în secolul ăsta”, râde Joseph. Blassie, prietena lui Joseph, este cea care a convins grupul de englezi să aleagă să vină în România.

„Am mai fost aici, acum doi ani. Mi-am dorit să revin de cum am plecat. Ei nu au fost încrezători la început (arată spre grup, n.r.), credeau că vreau să îi duc într-o țară din lumea a treia, în care hoții de buzunare și răufăcătorii pândesc la fiecare colț de stradă. Aveți o țară cool, ar trebui s-o promovați mai mult. Și țara, și porumbul fiert!”, râde Blassie.

Mai în spate, pe trotuar, Costel și Cristina vând porumb fiert. Nu sunt siguri care e legătura dintre porumbul fiert și muzee, dar au „aprobare”: „Noi suntem legali aicea”. Nu plănuiesc să treacă pragul muzeului prea curând, dar speră să nu gândească la fel și străinii. „Românii sunt zgârciți, le spui că e 8 lei porumbul fiert și strâmbă din nas. Străinii sunt altfel. Acum o oră mi-a dat unul 500 de mii – la străini dăm cu 16 lei – și nici n-a mai vrut restu” înapoi”, se mândrește Costel. O familie cu patru copii mici se apropie de standul lui Costel. „48 de lei? Da ce le-ai făcut, dom”ne, au aur în ei?”, întreabă tatăl, în timp ce se îndepărtează, cu copiii de mână. „V-am spus. Niște zgârciți”, punctează triumfător Costel.

Peste stradă, în fața Muzeului Național de Geologie, alt furnicar de oameni. Nici Muzeul Național al Țăranului Român, aflat în aceeași zonă, nu îi lasă pe bucureșteni insensibili. Sute de oameni așteaptă răbdători, umăr la umăr, să îi treacă pragul. Nicu e profesor universitar, la Universitatea din București. A venit cu soția și cu doi prieteni de familie. „E primul an în care vin. Nu vin, de obicei, la asemenea evenimente. Sunt binevenite, dar și foarte obositoare. Eu cred că iubitorul de frumos, dacă iubește într-adevăr frumosul, își va cumpăra bilet și în altă zi, nu va veni neapărat să se bată pe o vizită gratis, cu alte mii de oameni”, spune Nicu.

Printre iubitorii de artă și istorie, găsești, însă, și vizitatori de ocazie. În mulțimea din fața Muzeului Țăranului Român așteaptă și Narcis, gătit ca pentru ocazie, în pantaloni albi, curea înzorzonată cu pietre strălucitoare, haină a la John Travolta în „Saturday Night Fever” și pantofi „Adidas”. A vrut să viziteze Antipa, dar mulțimea nesfârșită care așteaptă în față l-a descurajat. Acum speră să prindă o vizită gratis la MȚR. „Dacă nu prind aici, e bine și la Geologie. Nu contează care e, numa” să fie. (râde, n.r.). N-am văzut niciun muzeu din București până acu”, aș fi vrut, normal, da” chiar nu-mi permit să arunc banii, e scump biletu”…”, explică Narcis, în timp ce îl roagă pe vecinul de coadă să îi țină locul cât timp merge să își cumpere un porumb fiert, la 8 lei. Tot atât costă și biletul de intrare la Muzeul Țăranului Român, într-o zi obișnuită.

În fața Muzeului Bellu, vizitatorii de ocazie pot admira, printre alte exponate, și un copac încă împodobit cu beculețele de la Crăciun. Dincolo de clipitul anemic al șiragului de beculețe, spre intrarea în cimitir, e liniște. Câteva zeci de oameni se plimbă pe alee. Alte câteva zeci admiră fotografiile vechi cu I.L. Caragiale și Ion Mincu, expuse în capelă. „Ia uite ce scrie aici: Dumincă 18 Noembre 1884. O scrisoare pierdută. De D-nul I.L. Caragiale”, îi silabisește un tătic fetiței lui. „Acum citește tu”, o îndeamnă el. „2 Noembre 1883. Noaptea Furtunoasă. Comedie în patru tablouri. De D-nul I.L.Caragiale. Citesc mai repede ca tine, tati!”, se bucură fetița.

Liniștea e spulberată doar de sosirea gălăgioasă a unui pâlc de persoane publice, însoțite de un candidat la Primăria București. Odată identificate camerele de televiziune din zonă, VIP-urile și candidatul la Primărie se grăbesc să își facă simțită prezența. După ce dau interviuri și stau în poză pentru fotoreporteri, pleacă cu viteza fulgerului, uitând să mai viziteze muzeul. „Așa e în fiecare an, ăștia vin doar să facă frumos pentru televiziuni. Nu țin minte să fi venit vreodată vreunul care chiar să fi stat mai mult de zece minute sau să fi intrat în muzeu”, spune agentul de la intrare.

Pe Victoriei, la Muzeul Național „George Enescu” și în fața Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, mulțimea nu mai are răbdare. Pe alocuri, setea de cultura e atât de puternică încât generează îmbrânceli vecine cu bătaia, între cei care stau la coadă și cei care vor să fenteze șirul uman și să ajungă mai repede la intrare.

Mai încolo, în fața Muzeului Național de Artă al României, la intrarea care duce spre Galeria de Artă Românească Modernă, câțiva liceeni dau check-in, de pe smartphone-uri. „Am înțeles că poți câștiga un premiu-surpriză dacă dai check-in la minim trei locații. Eu am și tweet-uit, mi-am pus și pe Facebook… deci ar cam fi cazul să-mi dea premiul. Ei, glumesc. Anyway, la anul o să zic pas, a devenit prea mainstream treaba asta, peste tot vezi numai piți și hipsteri. Cred că muzeele sunt noua lor chestie cool…”, râde David, în timp ce butonează telefonul. Din spate, un bărbat între două vârste, cu sprâncene stufoase, își revarsă nemulțumirea în urechile colegului de așteptare: „Dom”ne, le-au sucit mintea ăștia cu Tuităr și Fesbuc, ce pretenție să mai ai de la tineret să aprecieze istoria și cultura României? Pe vremea mea…”

În cealaltă parte a clădirii, în fața Galeriei de Artă Europeană, o tânără îi întreabă pe agenții de la intrare dacă n-au fost cumva onorați și de vizita vreunei personalități culturale. „Anul ăsta nu, domnișoară. Dar anul trecut ne-a vizitat Dezbrăcatu”. A venit într-o cămașă de noapte, la 12 noaptea. E un simpatic!”, îi răspunde vesel unul dintre agenți.

În fața Muzeului Național de Istorie a României un grup de soldați români, îmbrăcați în zale, cu coifuri de bronz și sandale, se amestecă cu vizitatorii curioși. „Nu am avut o clipă de liniște, de când am venit ne simțim ca Michael Jackson, toți vor să își facă poze cu noi, o să orbim de la atâtea blitz-uri”, glumește unul dintre actorii care aduc la viață armata română. Puțin mai încolo, într-un colț, un soldat din primul război mondial, cu arma pe umăr, și-a dat casca jos și soarbe plictisit o cafea, în timp ce își verifică sms-urile. La stânga lui, vizitatorii se înghesuie în fața unei vitrine scunde, care adăpostește o diplomă. Un tânăr își face loc printre curioși și le citește prietenilor din spate textul de pe document: „Nicolae Ceaușescu, honorary citizen of Disney World. 21 April 1973”.

„Sunt dezamăgit, e cetățean de onoare al Disney și n-are nicio poză cu Mickey Mouse. Sau măcar una în rollercoaster, cu Elena”, adaugă tânărul, râzând.

La ieșirea din muzeu, puhoiul de vizitatori dă nas în nas cu un alt furnicar, însetat nu atât de cultură, cât de cumpărăturile de ocazie, de la târgul handmade, amplasat în vecinătate. „Am auzit că e un târg de handmade și am venit să-mi cumpăr o pereche de cerceluși. Nu am timp să intru în muzeu, mă grăbesc spre club!”, spune o tânără în mini-jupă, de la înălțimea tocurilor de 10 centimetri.

Pe scările muzeului, Matteo și Cesare, turiști italieni, își fac poze cu soldații români. „Am venit acum două zile, îl vizităm pe un fost coleg de facultate, stabilit aici. E minunat ce se întâmplă pe străzile Bucureștiului. Am vizitat multe țări și pot să spun, cu mâna pe inimă, că muzeele voastre pot rivaliza oricând cu marile muzee ale Europei”, spun ei.

Tot pe scări își fac poze și Brayson și Amy. Sunt americani și fac un filmuleț despre zonele rurale din România. „Am vizitat trei muzee până acum. Sunt extraordinare!”, spune Amy. Cât despre România, Brayson recunoaște că părinții ei au cam speriat-o. „Ei au vizitat România prin anii ”80 și mi-au spus că n-o să găsesc nici măcar un singur om care să vorbească engleza. A fost minunat să descopăr un oraș modern, în care absolut toată lumea vorbește engleza”, spune Brayson, râzând, în timp ce își îndreaptă aparatul de fotografiat spre un soldat din perioada interbelică, care tocmai și-a scos smartphone-ul și butonează de zor.

La nici cinci pași de Brayson, în stradă, un om al forțelor de ordine îi explică unui alt turist, tot american, drumul spre metrou: „Iu gou away…Iu… tii drept… make… drept. Yes? Big bilzing. Veri big bilzing. Gou stânga. Gou daun. Gud nait!”. (Gabriela Bădica)